SUA cer extrădarea a trei angajați ai companiei familiei Martin din Constanța, pentru corupție

SUA cer extrădarea a trei angajați ai companiei familiei Martin din Constanța, pentru corupție
Publicat: 18/12/2015, 19:34

SUA vor cere României extrădarea pentru trei angajați ai companiei Polaris M Holding din Constanța, deținută de deputatul PSD Eduard Martin și de unchiul său, Dumitru Martin, pus sub acuzare într-un dosar de corupție, pentru dare de mită și conspirare pentru mituire, a anunțat Departamentul de Justiției al SUA. Este vorba despre Marcel Banaga (40 de ani, președintele Consiliului de Administrație al Polaris M Holding), Anamaria Cruceru (48 de ani, șefa departamentului de Marketing de la Polaris), Constantin Schiller (62 de ani, șeful departamentului de Structuri Metalice al Polaris).

Unchiul deputatului PSD Eduard Martin, Dumitru Martin, a fost arestat și pus sub acuzare de FBI Sacramento, în California, după ce s-a înțeles să mituiască un ofițer al Forțelor Aeriene ale SUA cu 1 milion de dolari, pentru ca firma familiei Martin, Polaris M Holding, să obțină un contract de peste 10 milioane de dolari la Baza Mihail Kogălniceanu de la Constanța. În același timp, la București, nepotul Eduard Martin și firma sa Polaris M Holding erau trimiși în judecată de DNA, pentru mituirea fostului primar PSD al Constanței, Radu Mazăre, cu 7 milioane de euro, pentru câștigarea contractului de salubrizare a Constanței pe 25 de ani.

Cei patru români riscă o pedeapsă maximă de 5 ani de închisoare pentru conspirație și 15 ani de închisoare pentru dare de mită, precum și o amendă de 250.000 de dolari, conform Departamentului de Justiție al SUA.

Actul de acuzare al FBI, obținut de gândul, împotriva lui Dumitru Martin, 55 de ani, care locuiește la New York, arată cum constănțeanul și firma sa și a nepotului deputat au încercat să exporte peste Ocean rețeta dării de mită din România și deja binecunoscutul „comision” de 10% din contractele publice – de fapt șpaga, care se plătește tot din banii publici alocați contractului, prin supraevaluarea acestuia. Martin s-a oferit chiar să se mute pentru un an la San Francisco, pentru a pune la punct o firmă de consultanță și a-i învăța pe ofițerii americani cum să mascheze șpăgile viitoare.

Dumitru Martin l-a învățat pe ofițerul american să încheie un contract de consultanță cu firma sa, pentru a acoperi șpaga, l-a sfătuit să nu ceară bani cash sau bijuterii, ci să ia banii prin virament bancar, iar plata să nu se facă din Europa, ci din SUA, pentru că europenii urmăresc unde se duc banii. De asemenea, l-a sfătuit să nu vorbească de cifre la telefon și să nu îl contacteze pe numărul de România, care era ascultat cel mai probabil de anchetatorii din cazul Mazăre. Schimburile de mesaje dintre ofițerul american și reprezentanții lui Martin, atunci când nu se întâlneau față în față în SUA, dar și la Budapesta, se făceau într-o căsuță de email la care aveau acces cu toții, scriind ce aveau de spus în mesaje „draft” sau ciorne, pe care le lăsau netrimise, apoi le ștergeau.

Totodată, actul consultat de gândul arată cum ancheta FBI era să fie dată peste cap de faptul că familia Martin s-a speriat de ancheta DNA de la București, în cazul de corupție al primarului Radu Mazăre, Dumitru Martin nemaifiind pe moment așa dispus la fapte de corupție. Totuși, înțelegerea de corupție din SUA a mers mai departe, fără grijă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Se schimbă buletinele. Anunțul făcut de MAI. Se întâmplă din 9 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?